Era o seară de Nisan.


Era o seară de Nisan.
O seară înstelată.
La pieptul sfânt, nepământean,
se apleca uşor Ioan
cu tâmpla-nfiorată.

Prin nori de fum, prin larmă grea,
veneau la sfat rabinii.
Străjeri călări jucau în şa.
Şi-n case mielul aburea
sub licărul luminii…

Deodată… se făcu sub cer
o linişte adâncă.
Un glas de corn, un grai stingher,
vestea acel străvechi mister
ce ne-nfioară încă…

Şi-atunci Păstorul între oi
şopti privind spre stele…
„O, cât am vrut să fiu cu voi
la sărbătoarea vieţii noi,
la cina jertfei Mele!”

Aşa vorbea în ceasul greu,
Isus, cu glas de cetini.
„Aceasta-i mana ce-o dau Eu…
Acesta este trupul Meu…
Luaţi, mâncaţi, prieteni…”

Deasupra sfântului pahar
un glas şoptea sub lună…
„Acesta-i veşnicul Meu dar…
Acesta-i sângele de har…
Sorbiţi-l împreună…

Întotdeauna când cinaţi,
să vă-amintiţi de Mine.
Şi-al Meu va fi între-mpăraţi
acel ce va iubi pe fraţi
mai mult decât pe sine…”

Apoi doi ochi au tresărit,
scrutând nemărginirea…
„O, Tată, ceasul a sosit…
Aşa cum Eu Te-am proslăvit
şi Tu să-mi fii slăvirea!”

Şi tot ce-a fost, tot ce-a urmat
e scris în zări albastre…
E scris în lume-n lung şi-n lat
şi-n chivotul cutremurat
al inimilor noastre.

Era o seară de Nisan,
o seară de ecouri.
Dar cum va fi, ce sfânt elan,
în fericitul Canaan
de dincolo de nouri!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: